Resurse umane

Resurse Umane

Transfer și pretransfer 2026-2027

Anunț – etapa de pretransfer

În atenția candidaților la etapa de pretransfer consimțit între unitățile de învățământ preuniversitar, la cerere, a personalului didactic titular

 Având în vedere că cele două condiţii specifice de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante în cadrul etapei de pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ preuniversitar, la cerere, a personalului didactic titular din cadrul Colegiului Naţional „Ienăchiţă Văcărescu” Târgovişte au caracter obligatoriu: sustinerea unei lecţii demonstrative şi a interviului, depunerea cererilor, însoţite de documentele precizate în acestea se va face într-un termen optim.
Cererile, însoțite de documentele precizate în acestea se depun la secretariatul şcolii, în zilele de 17.04.2026, respectiv 20.04.2026, între orele 8.00 – 14.00.
Acest lucru permite planificarea şi susţinerea acestora, dar şi respectarea dreptului dumneavoastră legal de participare la această etapă de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2026-2027.
După depunerea documentelor solicitate, se va extrage biletul pentru susţinerea lecţiei demonstrative care va avea loc marți, 21.04.2026.
Interviul se va susține conform programării realizate de Comisia de mobilitate, în cazul obținerii notei minime 9,50 la lecția demonstrativă.